Transformarea energiei

                              Producerea energiei  electrice

Generatorul de curent alternativ sau alternatorul este acea masina sau instalatie care realizeaza transformarea energiei mecanice in energie electrica.

Centrala electrica este un complex de instalatii in care se produce transformarea, prin intermediul energiei mecanice, a energiei primare a resurselor naturale in energie  electrica.

Energia eoliană este energia vântului, o formă de energie regenerabilă. La început energia vântului era transformată în energie mecanică. Ea a fost folosită de la începuturile umanităţii ca mijloc de propulsie pe apă pentru diverse ambarcaţiuni iar ceva mai târziu ca energie pentru morile de vânt. Morile de vânt au fost folosite începând cu secolul al VII-lea î.Hr. de perşi pentru măcinarea grăunţelor. Morile de vânt europene, construite începând cu secolul al XII-lea în Anglia şi Franţa, au fost folosite atăt pentru măcinarea de boabe cât şi pentru tăierea buştenilor, mărunţirea tutunului, confecţionarea hârtiei, presarea seminţelor de in pentru ulei şi măcinarea de piatră pentru vopselele de pictat. Ele au evoluat ca putere de la 25-30 KW la început până la 1500 KW (anul 1988), devenind în acelaşi timp şi loc de depozitare a materialelor prelucrate.^[1] Morile de vânt americane pentru ferme erau ideale pentru pomparea de apă de la mare adâncime.^[1][2] Turbinele eoliene moderne transformă energia vântului în energie electrică producând între 50-60 KW (diametre de elice începând cu 1m)-2-3MW putere (diametre de 60-100m), cele mai multe generând între 500-1500 KW. Puterea vântului este folosită şi în activităţi recreative precum windsurfingul. La sfârşitul anului 2010, capacitatea mondială a generatoarelor eoliene era de 194 400 MW. Toate turbinele de pe glob pot genera 430 Terawaţioră/an, echivalentul a 2,5% din consumul mondial de energie. Industria vântului implică o circulaţie a mărfurilor de 40 miliarde euro şi lucrează în ea 670 000 persoane în întreaga lume.

    

  O centrală termoelectrică, sau termocentrală este o centrală electrică care produce curent electric pe baza conversiei energiei termice obţinută prin arderea combustibillilor.^[1] Curentul electric este produs de generatoare electrice antrenate de turbine cu abur, turbine cu gaze, sau, mai rar, cu motoare cu ardere internă.^[2]
Drept combustibili se folosesc combustibilii solizi (cărbune, deşeuri sau biomasă), lichizi (păcură) sau gazoşi (gaz natural).
Uneori sunt considerate termocentrale şi cele care transformă energia termică provenită din alte surse, cum ar fi energia nucleară, solară sau geotermală, însă construcţia acestora diferă întrucâtva de cea a centralelor care se bazează pe ardere.





 O hidrocentrală este o centrală electrică folosită pentru a transforma energia mecanică produsă de apă în energie electrică.
 Printr-un baraj de acumulare a apei pe cursul unui râu, unde poate exista eventual şi o cascadă, se realizează acumularea unei energii potenţiale, transformată în energie cinetică prin rotirea turbinelor hidrocentralei. Această mişcare de rotaţie va fi transmisă mai departe printr-un angrenaj de roţi dinţate generatorului de curent electric, care va transforma energia mecanică în energie electrică.






Centrala nucleară este o instalaţie modernă de producere a energiei electrice pe baza reacţiilor nucleare, reactorul este o instalaţie complexă în care se realizează fisiunea nucleelor elementelor grele, printr-o reacţie în lanţ controlată, cu scopul de a permite utilizarea energiei degajate.
Zona activă a unei astfel de instalaţii este compusă din combustibilul nuclear, moderator, barele de control şi agentul de răcire. În schimbătorul de căldură, apa se vaporizează şi devine agentul producător de lucru mecanic, punând în funcţiune turbina. Generatorul electric este cel care converteşte energia cinetică a turbinei în energie electrică.




V alorifică forţa mareelor cu amplitudine medie ridicată, între 5 şi
12 m. Energia mareelor este inepuizabilă şi disponibilă în cantităţi uriaşe.
Canada deţine cele mai multe centrale mareomotrice (5), toate
construite în golful Fundy.
Rance este prima centrală de acest tip care a fost realizată în Franţa între
1961-1966, în estuarul râului Rance la vărsarea în Golful St. Malo, având
o putere instalată de 240 MW. Această centrală valorifică diferenţa de nivel
dintre amplitudinea maximă a fluxului şi refluxului {13,5 m), care
generează un debit de apă de 18 000 mVsec. Estuarul Fluviului Rance a
fost închis spre Marea Mânecii printr-un baraj de 750 m lungime, centrala
electrică fiind încorporată în dig.


O centrală solară este o centrală electrică funcţionând pe baza energiei termice rezultată din absorbţia energiei radiaţiei solare. Centralele solare termice, în funcţie de modul de construcţie pot atinge randamente mai mari la costuri de investiţii mai reduse decât instalaţiile pe bază de panouri solare fotovoltaice, necesită în schimb cheltuieli de întreţinere mai mari şi sunt realizabile doar pentru puteri instalate depăşind un anumit prag minim. Totodatată sunt exploatabile economic doar în zone cu foarte multe zile însorite pe an.
Pentru utilizarea energiei conţinute în radiaţia solară în scopul producerii de energie electrică s-au conceput mai multe metode. Tehnologiiile rezultate se impart în două mari grupe în funcţie de utilizarea energiei radiaţiei concentrate într-un spaţiu restrâns, sau utilizare fără concentrare.
 

Un progres global

Motorul cu abur este un motor termic cu ardere externă, care transformă energia termică a aburului în lucru mecanic. Aburul sub presiune este produs într-un generator de abur prin fierbere şi se destinde într-un agregat cu cilindri, în care expansiunea aburului produce lucru mecanic prin deplasarea liniară a unui piston, mişcare care de cele mai multe ori este transformată în mişcare de rotaţie cu ajutorul unui mecanism bielă-manivelă. Căldura necesară producerii aburului se obţine din arderea unui combustibil sau prin fisiune nucleară.
Motoarele cu abur au dominat industria şi mijloacele de transport din timpul Revoluţiei industriale până în prima parte a secolului al XX-lea, fiind utilizate la acţionarea locomotivelor, vapoarelor, pompelor, generatoarelor electrice, maşinilor din fabrici, utilajelor pentru construcţii (excavatoare) şi a altor utilaje. A fost înlocuit în majoritatea acestor aplicaţii de motorul cu ardere internă şi de cel electric.
   

Istoria motorului cu abur

Prima maşină cu aburi a fost inventată în secolul I e.n. de către inginerul grec Heron din Alexandria. O sferă goală pe dinăuntru era pivotată pe două tuburi prin care trecea aburul dintr-un mic fierbător. Aburul umplea sfera şi ieşea prin ţevi dispuse în părţi opuse ale acesteia. Jeturile de abur care ţîşneau determinau sfera să se rotească. Totuşi, în ciuda faptului că era o invenţie interesantă, maşina nu servea unui scop util.
Primul om care a avut ideea de a transforma pompa cu piston în maşină termică, a fost francezul Denis Papin în anul 1679. Din păcate nu a putut să o pună în practică din lipsă de fonduri. El a murit în sărăcie, în 1714.
Primul motor cu abur a fost proiectat în 1698 de Thomas Savery, un inginer englez. Acest motor era conceput să pompeze apa din mine, dar singura lui întrebuinţare a fost să pompeze apa în casele înalte din Londra.
Primul motor performant a fost construit în 1712 de inginerul Thomas Newcomen, din Cornwall. Acest motor avea un braţ mare care pompa apa cu o frecvenţă de 16 mişcări de du-te-vino pe minut. În 1776, James Watt, un constructor scoţian de mecanisme, a adus înbunătăţiri motorului lui Newcomen.
Nicolas Cugnot a fost primul care, în 1769, a folosit motorul cu abur la un vehicul. Acest vehicul putea transporta 4 persoane, dar a fost folosit la transportul armamentului greu. Viteza maximă care a fost atinsă cu acest vehicul a fost de 5 km/h.

Motor cu ardere internă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Motorul cu ardere internă este motorul care transformă energia chimică a combustibilului prin intermediul energiei termice de ardere, în interiorul motorului, în energie mecanică. Căldura degajată în camera de ardere se transformă prin intermediul presiunii (energiei potenţiale) aplicate pistonului în mişcare mecanică ciclică, de obicei^[1] rectilinie, după care în mişcare de rotaţie uniformă, obţinută de obicei^[1] la arborele cotit. Camera de ardere este un reactor chimic unde are loc reacţia chimică de ardere.
Căldura introdusă în ciclul care se efectuează în cilindrii motorului se obţine prin arderea combustibilului, de obicei un combustibil lichid ca: benzina, motorina sau gazul petrolier lichefiat, dar se pot folosi şi combustibili gazoşi, ca gazul natural, sau chiar solizi, ca praful de cărbune. Oxigenul necesar arderii se obţine din aerul atmosferic. Combustibilul în amestec cu aerul se numeşte amestec carburant. Arderea poate fi iniţiată prin punerea în contact direct a amestecului carburant cu o sursă de căldură sau se poate produce aproape instantaneu în toată masa amestecului caz în care se numeşte detonaţie şi are un caracter exploziv.
Prin arderea carburanţilor rezultă diferite produse de ardere cu o temperatură de aproximativ 2000 °C. Majoritatea acestor produse se prezintă sub formă gazoasă. Pentru o ardere completă se asigură combustibilului o cantitate de oxigen dozată astfel încât să producă oxidarea integrală a elementelor sale componente.



     
     




















Motorul diesel este un motor cu ardere internă în care combustibilul se aprinde datorită temperaturii ridicate create de comprimarea aerului necesar arderii, şi nu prin utilizarea unui dispozitiv auxiliar, aşa cum ar fi bujia în cazul motorului cu aprindere prin scânteie.
Motorul lucrează pe baza ciclului Diesel.

Numele motorului a fost dat după inginerul german Rudolf Diesel la sugestia soţiei sale, Martha Diesel, care în 1895 îl sfătuieşte cu: Nenn ihn doch einfach Dieselmotor! („numeşte-l pur şi simplu motor Diesel!”),^[1] uşurînd astfel lui Diesel căutarea după denumirea motorului, pe care l-a inventat în 1892 şi l-a patentat pe 23 februarie 1893. Intenţia lui Diesel a fost ca motorul său să utilizeze o gamă largă de combustibili, inclusiv praful de cărbune. Diesel şi-a prezentat invenţia funcţionând în 1900 la Expoziţia Universală (World's Fair) având drept combustibil ulei de alune.


 Un motor electric (sau electromotor) este un dispozitiv electromecanic ce transformă energia electrică în energie mecanică. Transformarea în sens invers, a energiei mecanice în energie electrică, este realizată de un generator electric. Nu există diferenţe de principiu semnificative între cele două tipuri de maşini electrice, acelaşi dispozitiv putând îndeplini ambele roluri în situaţii diferite.



 Un motor cu reacţie este un motor care eliberează un jet rapid de fluide pentru a genera contrapresiune în conformitate cu a treia lege a mişcării a lui Newton. Această definiţie largă include turboreactoare, turbopropulsoare, turboventilatoare, pulsoreactoare, statoreactoare şi motoare rachetă, dar de obicei se referă la o turbină cu gaze folosită pentru a produce un jet de gaze de mare viteză în scopul propulsiei.





O turbină cu gaze este o turbină termică, care utilizează căderea de entalpie a unui gaz sau a unui amestec de gaze pentru a produce prin intermediul unor palete care se rotesc în jurul unui ax o cantitate de energie mecanică disponibilă la cupla turbinei.^[1][2] Turbina cu gaze mai este cunoscută şi sub denumirea de instalaţie de turbină cu gaze (ITG).
Din punct de vedere termodinamic o turbină cu gaze funcţionează destul de asemănător cu motorul unui automobil. Aerul din atmosferă este admis într-un compresor cu palete, unde este comprimat, urmează introducerea unui combustibil, aprinderea şi arderea lui într-o cameră de ardere. Gazele de ardere se destind într-o turbină, care extrage din ele lucrul mecanic, iar apoi sunt evacuate în atmosferă. Procesul este continuu, iar piesele execută doar mişcări de rotaţie, ceea ce pentru o putere dată conduce la o masă totală a instalaţiei mai mică. Ca urmare, turbinele cu gaze s-au dezvoltat în special ca motoare de aviaţie, însă îşi găsesc aplicaţii în multe alte domenii, unul dintre cele mai moderne fiind termocentralele cu cicluri combinate abur-gaz.






O rachetă este un vehicul, un proiectil, o aeronavă sau o navă spaţială a cărui forţă necesară deplasării este obţinută prin reacţiunea obiectului însuşi la ejectarea cu viteză ridicată a unor gaze realizate în urma arderii unui combustibil lichid sau gazos provenind dintr-un motor rachetă.
Principiile, respectiv legile fizicii după care o rachetă se deplasează sunt Principiul acţiunii şi reacţiunii, care reprezintă una din legile mecanicii clasice (cunoscute şi sub numele de Legile lui Newton) şi legea conservării impulsului.

 


Un reactor nuclear este o instalaţie tehnologică în care are loc o reacţie de fisiune nucleară în lanţ în condiţii controlate, astfel încât să poată fi valorificată căldura generată sau utilizate fascicolele de neutroni . [1]
Reactoarele nucleare au trei tipuri de aplicaţii.

• Cea mai semnificativă aplicaţie comercială este producerea de energie electrică sau de căldură (termoficare, procese industriale).
• O altă aplicaţie este propulsia navală (în special pentru scopuri militare).
• Există şi reactoare nucleare pentru cercetare unde fascicolele de neutroni se folosesc pentru activităţi ştiinţifice sau pentru producerea de radioizotopi destinaţi utilizărilor civile (medicină, industrie, cercetare), sau militare (arme nucleare).

 

Tehnologii traditionale bazate pe utilizarea energiei primare

 Ansamblul proceselor si al metodelor utilizate cu scopul obtinerii unui anumit produs reprezinta tehnoliogia de obtinere a produsului respectiv. 
 
Moară de vânt este o instalaţie ce permite transformarea energiei eoliene în energie mecanică de rotaţie. În acest scop, vântul pune în mişcare elicea morii. Moara de vânt se foloseşte pentru măcinarea cerealelor sau pentru desecarea terenurilor mlăştinoase prin pomparea apei.

  O moară de vânt are mai multe părţi componente.La o moară de vânt pentru măcinarea grânelor, acestea     sunt:

• Acoperişul-acesta apăra interiorul morii de intemperii;
• Evantaiul-vântul făcea ca palele lui să se rotească până ajungeau în bătaia lui directă;
• Palele-pânzele întinse peste cadrul de lemn al palelor captează vântul şi le rotesc;
• Pâlnia pentru grâne-grânele, aruncate de un om, cădeau prin aceasta şi cădeau printre pietrele de moară;
• Cardanul-folosea rotirea palelor pentru a mişca pietrele de moară;
• Pietrele de moară-două pietre masive se roteau, strivind grânele aflate sub ele şi transformându-le în făină. 

 

 




 3/13 Precizati care din urmatoarele afirmatii sunt adevarate :
 a)Teascurile  sunt folosite pentru extragerea sucurilor si uleiurilor din fructe si seminte.
 b)Cu ajutorul valtorii se obtine compactizarea tesaturilor.
 c)Pilugul este unealta care se foloseste pentru spalarea tesaturilor
 d)Palele morii de vant sunt actionate de energia hidraulica
 e)Roata hidraulica asigura deplasarea podului plutitor
 f)Moara de apa a fost utilizata in manufacturile de textile

EVALUARE

Precizati care din urmatoarele afirmatii sunt adevarate :

a) Forta vantului este o sursa artificiala de energie ; (F)
b) Lemnul este o sursa neconventionala de energie ; (F)
c) Combustibilii fosili se distrug prin consum ; (A)
d) Energia Soarelui este epuizabila ; (F)
e) Cea mai mare parte a energiei utilizate de om provine din surse epuizabile ;(A)

Energie Electrotehnica Electronica

a

SURSE DE ENERGIE UTILIZATE DE OM

Energia reprezinta capacitatea unui corp sau a unui sistem fizic de a efectua un lucru mecanic,la trecerea dintr-o stare in alta stare.Se masoara in 
jouli.                                

 Energia primara este energia bruta, netransformata,continuta de purtatorii naturali de energie. Energia primara poate fi aptata,transformata si utilizata de catre om prin folosirea unor instalatii si dispozitive.

   În categoria surselor de energie primară  intră toate formele  de energie care pot fi preluate şi valorificate în mod direct: chimică, nucleară, luminoasă, energia apelor şi a vântului.

1. Energia înmagazinată în combustibili fosili (sub formă de energie chimică). Aceasta se pune în libertate prin reacţii chimice de oxidare care au loc cu degajare de  căldură (energie termică).

După starea de agregare, combustibilii pot fi:

• Solizi: lemn, cărbuni fosili;
• Lichizi: petrol;
• Gazoşi: gaze naturale,

          Cărbunii constituie o sursă importantă de energie deoarece se găsesc în cantităţi foarte mari, zăcămintele sunt răspândite uniform pe întreaga planetă.   Ca dezavantaje amintim instalaţiile necesare complicate, sulful conţinut de cărbune  este puternic poluant.

          Petrolul este cea mai importantă sursă energetică mondială, are putere calorică foarte mare, poate fi desulfurat înainte de ardere. Inconvenientul constă în faptul că zăcămintele de petrol sunt plasate doar în câteva zone ale globului, iar rezervele sunt mai mici decât cele de cărbune.

          Gazele naturale necesită instalaţii simple de ardere, au putere calorică bună, dar sunt mai dificil de transportat şi depozitat, iar rezervele sunt limitate. Gazul metan nu dă reziduuri la combustie şi nu prezintă impurităţi, iar GPL –ul este utilizat drept combustibil în zonele în care nu există reţea de gaz.

2. Energia nucleară  conţinută în combustibilii nucleari poate fi transformată în energie termic prin reacţii de fisiune sau de fuziune nucleară. Energia termică astfel obţinută poate fi folosită doar după transformarea în energie electrică.

3. Energia  solară   poate fi captată, şi folosita sub formă de caldură în aplicaţii termo-solare (prin panouri solare), sau poate fi transformată direct în electricitate cu ajutorul celulelor fotovoltaice (CF). Tehnologiile "termo-solare" folosesc căldura razelor de soare pentru a produce apă caldă, energie electrică şi pentru a încălzii unele locuinţe. Aplicaţiile termo-solare se întind de la un simplu sistem rezidenţial de încălzire a apei până la staţii foarte mari de generare a energie electrice. Panourile fotovoltaice sunt în ziua de azi din ce în ce mai folosite, mai ales în zonele izolate, în care nu se poate  produce energie electrică prin metode convenţionale. Sistemele fotovoltaice sunt uşor de mânuit, au nevoie rar de întreţinere şi nu poluează mediul înconjurator. 

4. Energia eoliană  este produsă prin captarea energiei cinetice a deplasăării unor mase de aer sub formă de vânt datorită diferenţelor de presiune. Deşi energia eoliană reprezintă una dintre alternativele la utilizarea combustibilior fosili, prezintă o serie de dezavantaje legate de faptul că vântul nu bate în permanenţă, cele mai multe instalaţii produc zgomot, poluarea fonică putând constitui o problemă şi uneori se poate produce accidentarea păsărilor.

Harta potenţialului solar	Harta potenţialului eolian

 

5. Energia hidraulică  este o formă de energie utilizată din cele mai vechi timpuri la morle de apă şi alte tehnologii tradiţionale, iar în prezent este exploatată pentru producerea energiei electrice cu ajutorul turbinelor hidraulice. Este considerată o formă de energie regenerabilă, datorită circuitului continuu al apei în natură întreţinut de energia Soarelui. Tot forme de energie hidrauliccă sunt considerate energia valurilor şi cea a mareelor.

Cădere de apă

6.  Energia mareo motrică  este datorată fluxului şi refluxului marin şi rezulta din fortele gravitationale ale Soarelui şi Lunii, precum şi ca urmare a rotatiei terestre.  Mareele se produc cu regularitate în anumite zone de litoral de pe glob, cu amplitudini care pot ajunge uneori la 14 -18 m, determinând oscilaţii lente de nivel ale apelor marine. Principiul de utilizare a energiei mareelor în centrale mareomotrice, de altfel singura sursă folosită în prezent din cele enumerate mai sus, constă în amenajarea unor bazine îndiguite care să facă posibilă captarea energiei apei, declanşată de aceste oscilaţii, atât la umplere (la flux), cât şi la golire (la reflux).

7. Energia valurilor constă din mişcarea de suprafaţă a valurilor şi din fluctuaţiile de presiune de sub suprafata apei. Dispozitivele pentru captarea energiei valurilor se instaleaza linga mal, in depărtare sau în larg. Pe lângă avantajele evidente captarea energiei valurilor are şi unele dezavantaje precum impactul vizual şi fizic asupra habitatului marin, scurgerile toxice ale lichidelor folosite in constructia dispozitivelor de captare si conflictul cu navele comerciale.

8. Energia geotermală e o categorie particulară a energiei termice pe care o conţine scoarţa terestră. Cu cât se coboară mai adânc în interiorul scoarţei terestre, temperatura creşte şi teoretic energia geotermală poate fi utilizată tot mai eficient. Energia geotermala este utilizata la scara comerciala, incepand din jurul anilor 1920, cand a inceput sa fie utilizata in special caldura apelor geotermale, sau cea provenita din gheizere pentru incalzirea locuintelor sau a unor spatii comerciale. Este nepoluantă şi  regenerabilă si poate fi folosita in scopuri diverse: incalzirea locuintelor, industrial sau pentru producerea de electricitate  

Resursele alternative  de energie sunt hidrogennul, biomasa şi metanolul.

             Hidrogenul este cheia obţinerii în viitor a unei energii având cel mai înalt conţinut energetic pe unitatea de greutate dintre toţi combustibilii cunoscuţi. Cu unele excepţi (de exemplu, motoarele rachetă hidrogenul nu poate fi folosit direct pentru a produce energie. El trebuie să fie convertit în energie electrică. Se poate stoca şi transporta uşor şi este nepoluant.

            Biomasa este partea biodegradabilă a produselor, deşeurilor şi reziduurilor din agricultură, inclusiv substanţele vegetale şi animale, silvicultură şi industriile conexe, precum şi partea biodegradabilă a deşeurilor industriale şi urbane. Biomasa reprezintă resursa regenerabilă cea mai abundentă de pe planetă. Aceasta include absolut toată materia organică produsă prin procesele metabolice ale organismelor vii. Biomasa este prima formă de energie utilizată de om, odată cu descoperirea focului. Energia înglobată în biomasă se eliberează prin metode variate, care însă, în cele din urmă, reprezintă procesul chimic de ardere (transformare chimică în prezenţa oxigenului molecular, proces prin excelentă exergonic). Biomasa poate fi prelucrată în brichete sau peleţi.

Peleti

         

 Mai jos este prezentată structura unui cazan folosit pentru arderea rumeguşului de lemn, care poate fi folosit la centrale termice:

1-rezervor cu rumegus; 2-alimentator cu combustibil; 3-camera de alimentare cu aer; 4-focar de ardere; 5-camera de racire; 6-tevi de evacuare a fumului

            Metanolul este cel  mai simplu alcool, care conţine un singur atom de carbon. este un lichid incolor, insipid, cu un miros foarte slab şi este cunoscut sub denumirea de "alcool de lemn". Metanolul este unul dintre combustibilii care ar putea înlocui benzina sau  motorina, folosit drept combustibil pentru autoturisme. Este mai puţin inflamabil decât benzina dar mai puţin poluant.

Metanol

            Unul din dezavantajele energiilor alternative regenerative este costul procesului continuu de cercetare cu scop de a creste eficienta sistemelor de captare si convertire a energiei in electricitate.

              Hidrogenul. Înainte de descoperirea sa, hidrogenul a fost confundat cu alte gaze. În 1766, chimistul englez Henry Cavendish a arătat că hidrogenul se formează la aplicarea acidului sulfuric pe metale si astfel este considerat descoperitorul hidrogenului. Ulterior, a arătat că, apa este rezultatul reacţiei dintre hidrogen si oxigen. În 1781, Joseph Priestley a numit acest gaz “aerul inflamabil”. Chimistul francez Antoine Laurent Lavoisier a dat acestui gaz denumirea de hydrogenium (formează apa). Hidrogenul lichid a fost produs prima data în 1898 de James Dewar. Hidrogenul este cel mai frecvent element din Univers. În spaţiu este prezent în trei forme: ioni (protoni), atomi si molecule biatomice. Pe Terra apare doar în molecule. În combinaţie cu alte elemente hidrogenul este foarte raspândit, iar cea mai frecventă şi importantă formă este apa (H2O). Apa este baza vieţii.             Hidrogenul are proprietăţile unui gaz si se ridică, datorită densităţii sale mai mici decât cea a aerului. Atenţie la folosirea hidrogenului în spatii închise, unde poate avea loc periculosul amestec de hidrogen şi aer şi care explodeaza. În figura de mai jos sunt prezentate valorile energetice la diferite tipuri de combustibil. Din grafic se poate observa diferenţa mare dintre hidrogen şi alte tipuri de combustibil.